Minivacanțele legale, pe care le avem an de an cu diverse ocazii, fie ele laice sau de prin calendarele religioase, sunt ocazii perfecte pentru fugit de acasă, mai ales pentru bietul bucureștean sufocat de muncă în restul zilelor anului. Probema bucureșteanului introvert este însă balamucul inevitabil de la diversele locuri „tradiționale” de petrecut timpul liber, iar bucureșteanul introvert nu-și dorește decât o evadare liniștită din cotidian. Cu alte cuvinte, bucureșteanul introvert ar vrea să iasă undeva cu prietenii lui, dar cât mai departe de semenii necunoscuți și gureși, care umplu toate spațiile posibile cu familiile lor, copiii gălăgioși, resturile de mâncare și poveștile (plicticoase) spuse la bere.
Unde fuge de acasă bucureșteanul introvert?
De Paște, soluția este Marea Neagră. Oriunde pe litoralul Mării Negre este aproape pustiu de Paște, mai ales dacă Paștele pică înainte de 1 Mai. Asta a fost ipoteza noastră, pe care am decis s-o verificăm acum câteva zile. Și iată cum a fost.
Vama goală-pușcă
Am început cu Vama Veche, loc drag nouă și tuturor introverților nostalgici care au prins vremurile când Vama era o plajă aproape goală tot timpul anului. Și da, am găsit Vama nepopulată, așa cum ne așteptam, o pisică neagră borțoasă, liniște, un pic de soare, dar și un vâj neprietenos și matinal. Așadar, după o dimineață în care a trebuit să ținem cu dinadinsul păturile pe noi ca să nu zboare și am ratat cafeaua, care n-ar fi avut cum să fiarbă niciodată, pentru că flacăra era sperioasă de atâta vânt, am plecat către Vadu, unde prognoza nopții care urma arăta două sau trei grade în plus.
Ca să nu ne plictisim pe drumul destul de lung de la sud la nord, am hotărât să o luăm pe calea pitorească, prin stațiuni.
Prin 2 Mai și un pic de Mangalia
Am trecut în viteză prin 2 Mai, unde satul părea ceva mai vioi decât Vama Veche. Adică am văzut multe mașini cu număr de București, de exemplu. Nu știm dacă bucureștenii veniți de Paște la 2 Mai erau dintre cei care au apucat să cumpere câte o căsuță acolo și acum au loc de stat la mare numai al lor sau chiar mici pensiuni, sau erau chiar oameni veniți să fugă de oraș și îmbulzeală, ca noi, dar cert e că erau destui, socotind după numărul de mașini parcate.
A, și am văzut și un fazan.
Mangalia am străbătut-o tot în viteză, și am cotit spre Saturn.
Salba de stațiuni
Drumul prin Saturn, Cap Aurora, Jupiter, Neptun-Olimp și Eforii nu are nimic deosebit, decât pentru cei care au amintirile lor din copilărie rămase pe malurile cu hoteluri comuniste, rămase așa cum le-a lăsat Revoluția, cu doar un pic de var proaspăt în plus și o sumedenie de dughene pestrițe presărate peste tot împrejur. Dacă treci prin stațiuni în extrasezon, totul arată ca după o calamitate care a omorât oamenii și a lăsat clădirile intacte. Când am trecut noi, nimic nu părea pregătit pentru valul de turiști ai lui 2017, chiar dacă noi am fost pe acolo cu doar puține zile înainte de începerea oficială a noii perioade de vacanță.
Saturn este, pur și simplu, jalnic. Sunt amestecate în el clădirile noi cu cele vechi, cu mormane de gunoi și clădiri rămase în diverse stadii nefinalizate de construcție. Nici în trecere n-am mai vrea să ajungem pe acolo, și cu atât mai puțin în sezon. Neptun-Olimp și-a păstrat aerul minimalist-retro din perioada când primea mai mult ștabi, dar asta pentru că nu părea să se fi investit mare lucru pe acolo. Eforiile sunt presărate cu șantiere, se construiește așa de mult, încât nu prea mai vezi marea de pe drum, ceea ce este absolut supărător și nu avem idee unde se mai poate sta cu rulota așa, pur și simplu, fără amenajări și înghesuială.
Prin restul stațiunilor am trecut cu ochii la drum, respectiv în smartphone, pentru că peisajul cu case și gunoaie este de-a dreptul deprimant.
Costinești mai are Epava și Obeliscul
Și căsuțele de pe malul lacului, care s-au transformat din gri-crem, cum le știam, într-un verde nemaipomenit de urât. Se vede clar că în seszon locul s-a transformat într-un areal destinat mâncatului, băutului și celor care iubesc mâncatul și băutul. Lacul este acum legat de mare printr-un canal prin care se poate ieși cu barca / vaporașul, a apărut o promenadă pentru iubăreți și două poduri pline de romantism și rugină. Drumul de pe marginea lacului este împovărat de tonete pentru comercializarea de diverse alimente mai mult sau mai puțin calde, dulci, gătite, pregătite, astfel încât nu se mai vede lacul, ci doar șirul de dughene, spre eterna îndestulare a mațului turistului tânăr și dornic de distracție estivală, dar nu pe burta goală. Bineînțeles, gunoaiele sunt vizbile și în grămezi mari, chiar dacă mai sunt puține zile până când vin primii turiști.
Minunile din Năvodari
Lămuriți despre „salba de stațiuni de la malul Mării Negre”, care e mai degrabă un lanț vechi și ponosit, am ocolit Mamaia (mai ales că tovarășii de drum nu voiau să contribuie cu nicio taxă la bunăstarea unei stațiuni doar pentru tranzit) și am trecut prin satul Lumina, că tot era duminica de Paște, apoi prin Năvodari, unde am văzut tot felul de minuni. De exemplu, am trecut pe lângă o replică identică a statuii lui Mihai Viteazul de la București (și am aflat de pe Wikipedia că e o replică și că a costat o căruță de bani după ce, inițial, am crezut că au mutat-o pe cea originală din București, așa suntem de la curent cu toate cele, ca orice bucureștean sufocat de muncă de dimineață până seara). Am văzut, cocoțată pe o coloană, și o Mică Sirenă, nu mai mare decât un câine maidanez, și care, spre deosebire de cea din Copenhaga, are coadă de pește, nu picioare. Cineva spunea că sunt mai multe sirene din astea frumoase în Năvodari, dar noi am văzut doar una. N-am făcut poze, dar am găsit aici câteva, pentru cine e curios. și un drum de periferie cu pistă de biciclete luminată cu felinare dotate toate cu sistem solar, total necirculată însă. Poate o să fie, mai la vară.
Drumul spre Vadu
Drumul spre Vadu trece prin Corbu și e un drum clasic de țară, cu sat și câmp, asta până la Vadu și intrarea în Rezervația Biosferei Deltei Dunării, unde este un panou care atrage atenția asupra acestui fapt. Suntem bucureșteni, deci susținem economia și statul și obligați, și din convingere, deci am simțit că e și o taxă pe undeva. Logic, este.
Pentru intrarea în Rezervația Biosferei Deltei Dunării trebuie Permis de Acces, și nu aveți nicio scuză dacă intrați fără – se poate plăti online, cu cardul, iar netul mobil (cel puțin Orange), merge foarte bine în zonă. Noi am plătit taxa în timp ce mașina se strecura printre hârtoapele și bălțile de pe drumul prin rezervație, deci dacă noi am putut, oricine poate.
Ne-am și rătăcit un pic sau, mai bine zis, am avut prezența de spirit să nu ne încumetăm printr-o baltă adâncă, din care o care o Skoda care trecuse înaintea noastră a ieșit fumegând. Am luat-o pe alt drum, primul la dreapta, la tridentul care se face din drumul asfaltat, și am ajuns… în rai.
Este minunat că nu există nicio amenajare. Tragem speranță că asta va ține departe persoanele care au nevoie de șaormerii și discoteci, și că cei care iubesc liniștea și pacea vor rămâne cu oaza asta fără bumți-bumți și comerț ambulant. Cumva, Vadu ar putea fi noua Vama Veche, doar dacă nu ne vor urmări și aici, și, de data asta, nu vom mai avea unde să fugim de lume.
Nu mergeți la Vadu dacă nu sunteți introverți. N-o să vă placă. O să vă plictisiți teribil. Nu aveți unde face pipi și nici de unde să vă luați o halbă de bere pe plajă. Nu sunt frigidere, nu sunt terase, nu e nimic. E o plajă sălbatică, și e potrivită doar pentru sălbatici. Nu sunteți așa, mergeți în Vamă. Am aflat că se deschide sezonul cu concerte rock cu Trooper și Kempes și nu numai. Și că, de anul ăsta, decibelii vor sta mai jos un pic, iar comerțul de stradă n-o să mai fie chiar până pe cearșafuri.
Ți-a plăcut? Citește și perspectiva tovarășilor noștri de călătorie, aici »