sâmbătă, octombrie 12, 2024
Home > Diverse > Iarna și cei fără adăpost

Iarna și cei fără adăpost

Ne gândim la ei doar când îi vedem, pentru că, altminteri, nu au nici fețe, nici voci. Nu au job, deci nu contribuie, nu au buletin, deci nu votează. Sunt cam 5000 în București, potrivit Samusocial, și sunt invizibili. Trăiesc pe străzi și dorm în canale, în scări de bloc sau în clădiri părăsite. Iarna mor adesea de frig.

Statul însă este obligat să ofere un acoperiș temporar pe vreme de iarnă tuturor celor care îl solicită.

Cum ajuți o persoană fără adăpost?

Primul gând e să suni la 112 – când urci scările blocului la aproape doisprezece noaptea și afară sunt grade cu minus, un om fără un loc cald în care să doarmă este o urgență. Totuși, primul lucru pe care trebuie să-l faci este să afli dacă omul vrea ajutor. Și, dacă nu vrea și ai vreme pentru asta, să încerci să-l convingi să accepte să fie dus la un adăpost. Pentru că, dacă nu-și dă acordul, persoana fără adăpost nu poate fi urcată în ambulanță, iar operatorii de la 112 asta întreabă întâi și întâi: „persoana este de acord și dorește să fie dusă la adăpost?„.

Ce altceva poți face?

Adesea oamenii fără adăpost refuză acoperișurile statului și preferă să zacă în frig, în scara blocului tău. Dacă vrei să ajuți, ia o sticlă goală de 2 litri, umple-o cu apă fierbinte și ofer-o persoanei fără adăpost, să o folosească pe post de buiotă. O ciorbă fierbinte într-un borcan sau un PET cu ceai pot fi și ele binevenite.

Printează-i o listă cu adăposturi și centre de ajutor

În București și în țară sunt adăposturi de noapte pentru adulţi, care primesc bărbaţi şi femei, și centre care ajută în diverse alte moduri – oferă mese calde, consiliere, haine etc.

Iată aici un Google DOC care poate fi printat »

În Bucureşti:
• Primăria Sectorului 1 – prin Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1 (DGASPC sector 1) − B-dul Mareşal Averescu 17; Telefon/Fax: 021.222.42.73
• Centrul de Urgenţă pentru Persoane fără Adăpost – Şoseaua Odăi 3-5; cu o capacitate de 60 de persoane
• Primăria Sectorului 2 – prin DGASPC Sector 2 – Str. Olari 11-13; Telefon: 021.252.22.02, 021.252.22.10
• Adăpostul Social de Urgenţă pentru persoane adulte – Şoseaua Pantelimon 500; cu o capacitate de 54 de locuri
• Primăria Sectorului 3 – prin DGASPC Sector 3 – B-dul 1 Decembrie 1918 12-14; Telefon: 021.340.15.95, 021.340.15.15, 021.340.98.63
• Complex integrat de servicii sociale pentru adulţi ”Sf. Ioan” − B-dul Theodor Pallady 64, sector 3
• Complexul Social Sf. Luca – Şoseaua Berceni 12A, sector 4; Telefon: 021.334.37.36; 021.224.37.25; cu o capacitate de 80 de locuri
• Asociaţia ”Casa Ioana” – Şoseaua Olteniţei 39-41, sector 4; Telefon: 021.332.63.90; Telefon/Fax: 021.332.13.94;
• Sector 6 – Adăpostul de noapte – Aleea Ţibleş 64; cu o capacitate de 16 locuri

În Ţară:
• Alba Iulia: Centrul Social de Urgenţă Alba – Strada Iaşilor 1A, lângă Gara CFR; cu o capacitate de 30 de locuri
• Arad: Centrul Social de Urgenţă pentru Adulţi – Str. Dr. Ioan Georgescu 8; Telefon: 0257.285.015; cu o capacitate de 50 de locuri
• Baia Mare: Centrul Social Multifuncţional Tip Azil de Noapte – Str. Vasile Alecsandri 70 B; Telefon: 0262.278.073; Program: 18.00-08.00
• Bistriţa: Centru de noapte şi cazare pentru persoane fără adăpost – Str. I.L. Caragiale 16; Telefon: 0263.224.706
• Botoşani: Centrul social de urgenţă pentru persoane fără adăpost; Telefon: 0231.586.952 / 0231.583.230
• Braşov: Centrul persoanelor fără adăpost – Str. Zizinului 126 C; Telefon: 0268.324.018. Adăpostul oferă cazare pe o perioadă de maxim 7 nopți
• Caransebeş: Centrul de Urgenţă pentru Persoane Fără Adăpost – Str. Spitalului 10; Telefon: 0255.515.227; Fax: 0255.515.227
• Cluj-Napoca: Azilul de noapte ”Ruhama” – Str. Oaşului 298; Centrul creştin pentru copiii străzii – Str. Sobarilor 29
• Iaşi: Fundația ”Un Coup de Main d’Emmaus” – Str. Costache Negruzzi 15; Telefon: 0232.215.926; Fax: 0232.408.870; E-mail: emmausiasi.ro@gmail.com. Director: Gelu Nichitel – Telefon: 0744.234.394
• Oradea: Centrul Social de Urgenţă si Adăpost de Noapte – str. Gutenberg nr. 8; Telefon: 0359.466.666
• Ploieşti: Centrul social de urgenţă pentru persoane fără adăpost – B-dul Bucureşti 8A; Telefon:
0244.570.061; Program: Luni-Duminică: 19.00-22.00
• Sfântu Gheorghe (Covasna): Direcţia de Asistenţă Comunitară – Str. Erege 19; Telefon: 0267.312.118, Fax: 0267.312.111
• Sibiu: Azilul de noapte – Piaţa Iancu de Hunedoara 2; Telefon: 0269.229.530
• Târgovişte: Cantina de Ajutor Social și Azilul de Noapte – Str. Tudor Vladimirescu 1; Telefon: 0245.210.450
• Târgu Mureş: Centrul Social – Str. Rozmarinului 36; Telefon/Fax: 0265.253.234, 0365.422.575; E-mail: centrulsocial@tirgumures.ro; Audienţe: Luni-Vineri: 10.00 – 12.00
• Timişoara: Azilul de Noapte “Pater Jordan” – Str. Brâncoveanu 50; Telefon: 0256.456.506