duminică, martie 16, 2025
Home > Timp liber > Ce faci acasă > Am jucat „Cards against humanity” și ne-am plictisit

Am jucat „Cards against humanity” și ne-am plictisit

Serios. Chiar am jucat „Cards against humanity” și ne-am plictisit. Poate n-am avut destul alcool la îndemână sau am fost puțini sau nu avem suficient umor „against humanity”. Sau poate setul de bază nu e destul de amuzant. Sau nu ne mai ofensează nimic, ceea ce e bine, înseamnă că suntem Zen și vom cotropi Nirvana.

În mod evident nu suntem horrible people (decât uneori).

Ce este Cards against humanity?

Dacă nu știi nimic despre acest joc, este foarte posibil să nu fii printre cei care ar putea măcar să încerce să-l aprecieze. Dacă știi ceva-ceva, dar nu știi ce și cum, iată despre ce este vorba:

Pentru cine este „Cards against humanity”

Cards against humanity este un joc pentru mizantropi. Sau pentru cinici. Sau pentru adolescenți fumați. Sau pentru adulți care s-au plictisit de Activity, Dixit, Carcassone și altele asemenea. Pentru vorbitori de engleză deloc străini de cultura americană (pentru că versiunea în română este tradusă și localizată execrabil).

În absolut niciun caz pentru copii.

Cum se joacă „Cards against humanity”?

Ai zece cărți în mână, și alegi dintre ele una, două sau trei, cu care completezi afirmația de pe cartonașul activ (tema). Ideea jocului este care dintre jucători reușește să alcătuiască, din cărțile pe care le are, ca răspuns la cartea activă, cea mai ofensatoare afirmație. Poți jigni orice, de la politicieni (logic!) la grupuri etnice, rase, orientări sexuale, religii and whatnot. Cu cât afirmația rezultată e mai amuzantă, mai porcoasă sau mai șocantă, dar și mai adevărată în esența ei, cu atât șansele de a fi aleasă câștigătoare sunt mai multe. Evident, câștigă jucătorul care a acumulat cele mai multe astfel de reușite.

Cât costă „Cards against humanity”?

Nimic. Se poate descărca de aici »

Păcat însă de cartoane și de cerneala din imprimantă. Mai bine jucați Fazan.