Această recenzie pentru Cântecul profetului o să te convingă s-o citești dacă îți plac distopiile și experimentele literare bune.
În limba română, cartea a apărut la Humanitas și este tradusă de Iulia Gorzo.
Blurb FixAșa: Într-o țară cuprinsă încet, dar strâns, de un război civil, o femeie, cetățean, soție, mamă și fiică, trebuie să ia decizii complicate. Va reuși ea să-și salveze familia?
Recenzia conține posibile spoilere, deci citește în continuare pe propria răspundere.
___________
Ne-am obișnuit să dăm peste personaje principale care, după două-trei pagini de criză existențială, își suflecă mânecile și devin brusc eroi. Ei bine, Cântecul profetului e cartea care vine și-ți zice: „stai puțin, nu toată lumea e făcută din stofă de supererou”. Și, sincer, e cam șocant.
Protagonista aici nu e femeia care fuge prin gloanțe cu copilul de mână și salvează trei pisici din clădirea bombardată. Nici pe departe. Este o femeie care refuză să iasă din rolul tradițional de mamă și gospodină, chiar și când lumea din jurul ei se prăbușește – la propriu.
În loc să ia decizii radicale (gen „hai să plecăm ACUM din zona de război civil”), ea spală praful de tencuială adunat după bombardamente, mai face rost de mâncare, se roagă de copii să stea în casă și îl imploră pe tatăl senil să vină să stea cu ei, doar ca să fie „un bărbat în casă”. Cireașa de pe tort? Nu-i spune fiului să-și radă mustața, pentru că „nu e rolul ei”.
Cititorul asistă neputincios la zbaterea ei, iar frustrarea e reală: vrei să strigi la ea „femeie, mișcă-te odată!”, dar nu ai cui. Și totuși, tocmai asta dă valoare romanului: e o abatere clară de la normele literare recente, unde toată lumea devine erou mai devreme sau mai târziu. Aici avem imaginea crudă a realității: majoritatea oamenilor nu reacționează eroic. Majoritatea intră în șoc, în negare, se agață de rutină, speră că „o să treacă”.
Romanul e scris intenționat într-un stil greu de parcurs, fără linii de dialog, cu paragrafe interminabile, flashback-uri, vise înșelătoare și metafore stranii. Totul pentru a reda haosul interior și confuzia în fața adversității. Și, da, e solicitant pentru cititor, dar și autentic.
Un mare plus: traducerea Iuliei Gorzo, impecabilă. Cartea e complicată prin natura ei, iar traducerea în mod cert a fost o sarcină dificilă.
Cântecul profetului e un roman care te scoate din zona de confort. Nu-ți dă eroi, nu-ți dă satisfacții narative, ci îți pune în față un adevăr incomod: puțini dintre noi ar reacționa eroic, iar poveștile de viață nu se termină cum ne-am aștepta și, de fapt, nu se termină. Majoritatea am fi probabil exact ca protagonista – pierduți, blocați, incapabili să ne desprindem de roluri și rutine. Și e bine să citim și așa ceva din când în când, chiar dacă ne pune serios pe gânduri sau poate fix de asta.