Povestea fără sfârșit a lui Michael Ende e o carte groasă, de cam 500 de pagini, ce poate părea copleșitoare la prima vedere cititorului de 9 – 10 ani, iar cititorul adult o poate ignora în librărie, dat fiind că pare o carte doar pentru copii, așa frumos împodobită pe din afară și cu literele colorate din interior.
Cu toate acestea, între coperțile ei trăiește o frumoasă poveste terapeutică, care trebuie citită fie în copilărie, când lumea simbolurilor este încă ușor accesibilă și rezistența psihologică n-a apucat să-i transforme miezul într-o nucă bine închisă într-o coajă rigidă și aparent protectoare, fie după ce cititorul a trecut deja prin propria Călătorie a Eroului. Înainte să o poată înțelege și să n-o pună deoparte ca pe o „copilărie”, cititorul adult ar trebui să fi trecut deja el însuși prin Noaptea Întunecată a Sufletului, în care să se fi transformat și să se fi umplut cu viață nouă, ieșind învingător de cealaltă parte a travaliului de căutare în interior a adevăratului sine.
Nu am avut norocul să am această carte la dispoziție în copilărie, dar cred că ea poate umple cu adevărat lumea interioară a unui copil cu simboluri care pot deveni mai târziu în viață instrumente de rezistență în „bătăliile” care vor urma inevitabil. Fiecare adult trebuie, până la urmă, să se confrunte cu o mulțime de demoni proprii și doar prin „împrietenirea” cu ei, ascultându-i și înțelegându-le rolul și semnificația dincolo de răul pe care îl provoacă, poate ființa umană pătrunde adânc în interior, să se salveze pe sine însăși.
Rândurile de mai sus pot părea lipsite de sens, dar ele promit oricui își deschide cu adevărat mintea și își lasă copilul interior să preia controlul chiar și pentru scurtul timp necesar pentru a citi această carte, că va găsi între coperți o îmbrățișare caldă și magică, de basm, care poate arunca un fir de lumină asupra drumului celor ce au nevoie de un pic de speranță sau chiar de un strop de iubire de sine.
Alegeți pentru a citi această carte câteva zile ploioase sau cu zăpadă și citiți-o confortabil sub pături calde sau lângă foc și cu o ceașcă de ceai bun la îndemână, pentru că este într-adevăr o poartă către un tărâm fermecat și profund vindecator.
