Burek-ul bulgăresc cu miel, brânză, smântână și mentă este o rețetă tradițională din bucătăria balcanică, care a câștigat popularitate în întreaga lume datorită gustului său inconfundabil. Această plăcintă cu aluat crocant și umplutură aromată de miel și brânză amestecată cu smântână este un deliciu culinar care te va transporta într-o călătorie gustativă prin Bulgaria și împrejurimi. Este perfect pentru a fi servit la micul dejun, prânz sau cină, sau poate fi o gustare delicioasă în orice moment al zilei și este bun și cald, și rece. Urmează această rețetă simplă și îți vei impresiona familia și prietenii cu abilitățile tale culinare.
Precizia este de obicei esențială în bucătărie, așadar probabil crezi că este important să ai cantități exacte de ingrediente pentru a obține cele mai bune rezultate. În trecut, în vremurile în care s-a inventat rețeta asta, măsurarea ingredientelor era făcută „la ochi”, fără cântar, cu cana, cu bucata, la inspirație. Chiar dacă astăzi avem instrumentele necesare pentru a fi mai exacti, o să păstrăm aproximările tradiționale și rețeta va ieși excelent.
Atenție la cantitatea de unt utilizată, care poate afecta textura aluatului, prea mult poate face ca acesta să fie sfărâmicios, în timp ce prea puțin poate face ca aluatul să fie prea moale. Adăugarea unei cantități adecvate de apă poate ajuta la creșterea elasticității aluatului după coacere. În plus, prea multă făină poate face ca aluatul să fie prea tare. Pentru cele mai bune rezultate, urmați cantitățile indicate în rețetă.
Timp de preparare | 20 minute |
Timp de gatire | 45 minute |
Portii |
porții mari
|
- 1/2 cană ulei de măsline
- 2 buc. cepe mari tocate mărunt
- 750 g carne de miel tocată
- 2 buc. ouă
- 200 g brânză telemea, feta sau sirene bulgărească
- 600 g smântână slabă (12%) sau iaurt gras (10%)
- 1 vârf cuțit condimente uscate piper negru măcinat, scorțișoară măcinată, chimion (NU chimen!), sumac, ghimbir măcinat, mentă
- 5 fire mentă (doar frunzele, mărunțite)
- 2 pumni semințe de dovleac crude, decojite
Ingrediente
🥣 UMPLUTURA ȘI SOSUL
|
|
- Se pornește întâi cuptorul, setat la 180 de grade la cuptoarele mai vechi, trebuie foc mediu).
- Se amestecă ingredientele pentru cocă și se frământă, apoi se face o bilă elastică, care se acoperă cu folie și se pune la rece. Va sta la rece măcar 15 minute.
- Se curăță și se toacă ceapa, se pune în tigaie, se adaugă (la ochi) o bucată de unt și ulei de măsline. Se pornește focul sub tigaie și se adaugă condimentele uscate, tot la ochi și după gust. Nu vă place ceva din lista de ingrediente, baba zice să nu puneți. Deci, e pe gustate.
- Cum s-a călit ceapa (devine sticloasă), se adaugă carnea, se amestecă bine și se mărunțește tocătura constant, să nu fie bucăți aglomerate. Se lasă apoi să scadă și se reglează focul, să se gătească, dar să nu se ardă. Se pune și sare, se gustă, se mai lasă și pentru umplut (ce rămâne eu pun a doua zi într-o lipie unsă cu iaurt, așa se face fundul mare, garantat.
- Se gustă și brânza - dacă e sărată, nu se mai pune sare în acest amestec - se zdrobește și se amestecă cu atenție să nu se facă pastă (să rămână și bucățele) într-un bol, cu smântâna (/iaurtul) și cu un ou. Între timp apa din carne scade, deci umplutura e gata. Se închide focul de sub tigaie.
- Se bate ultimul ou într-o cană, se pune un pic de apă și se mai bate un pic, apoi se pune deoparte, cu o perie de patiserie la îndemână (sau cu un pămătuf cu pene, NU întrebați!). Cu combinația asta se unge burekul înainte să intre la cuptor.
- Se scoate coca din frigider și se taie în patru. Se întinde câte o foaie cât mai subțire și mai mare, se unge cu untul topit rămas de la cocă, se umple cu umplutura de carne din tigaie și cu umplutura de brânză, alandala, nu e o regulă, dar să fie din belșug și să rămână posibilitatea să fie rulată foaia cu umplutura în ea. Fiecare foaie deci se rulează, se face ca un melc dolofan și se pune în tavă.
- Se ung apoi melcii cu cu ou bătut, se presară semințe de dovleac și se dă tava la cuptor 40 de minute. Uneori e nevoie de 45 de minute, în funcție de tavă, cuptor, cât de groasă a ieșit foaia...
- Se servește cu restul de umplutură de brânză, totul presărat cu sumac și mentă proaspătă. Cine nu vrea să facă cocă, poate folosi aluat foitaj din comerț (și iese ca în poză)
Imagini foarte asemănătoare cu realitatea, generate cu Bing.