Ciorba de perișoare este atât de simplu de făcut, încât ai motiv s-o faci des. În plus, credem că nu există ciorbă cu carne mai ieftin de făcut, cu excepția ciorbei de pui, desigur. Totuși, sunt câteva secrete pentru o ciorbă de perișoare bună (că rețeta în sine e foarte simplu de urmat, dar, fără a ști aceste mici amănunte, nu iese așa cum trebuie), așa că iată-le mai jos (citește-le înainte să te apuci de treabă):
Secretul nr. 1 pentru o ciorbă de perișoare bună
Carnea trebuie să fie un pic mai grasă, și e preferabil să folosești carne de porc – dacă folosești carne prea slabă (cea tocată din pulpă, de exemplu), amestec de porc cu vită sau, mai rău, carne de vită, perișoarele tale or să iasă ca niște gloanțe. Adică… tari! Dacă n-ai încotro și asta e ce ai prin casă, există o tehnică pentru a face compoziția mai pufoasă – mai dai o dată carnea prin mașina de tocat împreună cu un pumn de miez de pâine înmuiat în apă și stors bine sau cu un cartof fiert, apoi frămânți totul până la omogenizare. Totuși, dacă preferi să ai perișoarele din 100% carne (ca noi), mai bine te orientezi și iei carne tocată de porc.
Secretul nr. 2 pentru o ciorbă de perișoare bună
Nu cumva să pui orez în perișoare! Am văzut zeci de rețete care recomandă orez în perișoare, dar aceasta este o greșeală de începător. Orezul are obiceiul bun de a se umfla în timpul fierberii, ceea ce e minunat la sarmale, când rotunjește sarmaua și o transformă în minunea înfășată în varză pe care o iubim cu toții, dar acest obicei este extrem de prost dacă vrem perișoare. Și asta pentru că, în vreme ce sarmaua e ca o punguță care ține compoziția înăuntru, perișoara e liberă în oală și zglobie de la fiert, așa că se va destrăma și vei avea ciorbă cu carne și orez. Bun, dar nu va fi ciorbă de peroșoare. Orezul se adaugă la fiert, odată cu restul legumelor. În apă, nu în compoziția de perișoare!
Totuși, există și o modalitate de a pune orez în perișoare – condiția este ca orezul să fi fost fiert bine înainte, ca să nu mai aibă motiv să-și mărească volumul. În acest caz, se amestecă bine carnea cu orezul și asta e tot.
Secretul nr. 3 pentru o ciorbă de perișoare bună
Ierburi aromate. Adaugă peste carne ierburile aromate cu care vrei să condimentezi perișoarele (cimbru, pătrunjel), frământă totul bine, ca să obții o pastă omogenă și apoi formează-le.
Secretul nr. 4 pentru o ciorbă de perișoare bună
Momentul când adaugi perișoarele în ciorbă. Există un singur moment bun pentru asta – când apa (cu legumele în ea) fierbe! Am văzut rețete care spun că trebuie puse înainte de a adăuga legumele, pentru a face mai ușoară spumuirea zemii, dar spumuirea este inutilă la ciorbe. Așa că nu te complica – întâi pune apa rece cu legumele la fiert, apoi pune perișoarele în ciorbă, când apa a început să fiarbă.
Acestea fiind zise, să trecem la rețetă.
Timp de preparare | 20 minute |
Timp de gatire | 1.5 ore |
Timp de asteptare | 15 minute (să se răcească) |
Portii |
6 boluri mari pline
|
- 2 litri apă (sau cât ai oala și cât de deasă vrei ciorba)
- 1 buc. ceapă tocată mărunt
- 1 rădăcină morcov tocat sau ras
- 1 rădăcină pastârnac tăiat cubulețe
- 1 rădăcină pătrunjel tăiat cubulețe
- 1 buc. țelină mică (sau un pumn de cubulețe de țelină)
- 1 buc. ardei kapia tocat sau cubulețe
- 1 pumn orez
- 5 buc. roșii curățate de pielițe și tăiate cubulețe (sau suc de roșii)
- 500 g carne tocată de porc (nu foarte slabă!)
- 1 legătură pătrunjel tocat
- 1 legătură leuștean tocat
- 1 foaie dafin (sau două, aroma e minunată)
Ingrediente
|
|
- Se taie și se toacă legumele și se pun la fiert împreună, în apă rece. Tot acum se pune și foaia de dafin în apă. Apoi se toacă pătrunjelul și leușteanul și o jumătate din cantitate se pune în apă, cu legumele și foaia de dafin.
- Se crestează roșiile în cruce, apoi se dau la microunde 1 minut, ca să se poată curăța ușor de coajă. Se curăță și se taie cubulețe, apoi se pun la așteptat, într-un bol.
- Se amestecă ierburile aromate cu carnea, apoi, când fierbe apa, se formează perișoarele și se pun în apă cu grijă.
- După ce carnea și legumele au fiert (când morcovul și păstârnacul sunt moi, iar orezul s-a umflat și e moale), se adaugă roșiile tăiate cubulețe. Se mai fierbe 15 minute, apoi se adaugă leușteanul și pătrunjelul și se stinge focul.
Poftă bună la perișoare!