Jocul ăsta pare a fi ideal pentru dezvoltarea atenției și îndemânării picilor de peste 3 ani. De asemenea, pare a fi un excelent prilej de socializare sub supravegherea unui adult sau chiar când se joacă cei mici între ei, iar mămicile și tăticii joacă, de exemplu, Carcassone.
Așadar, l-am testat ca să vedem dacă este chiar așa.
Întâi de toate, atenție: pe piață există mai multe versiuni ale aceluiași joc. De exemplu, „Balancing Pizza Game” este o altă variantă care se găsește de cumpărat online, dar pe care nu am testat-o (deci nu știm dacă obiectele dinăuntru sunt din aceleași materiale sau dacă diferă calitatea).
- Prezentare: cutie de 27 x 27 x 11 cm (dacă îl vezi în raft, pare ideal pentru făcut cadou)
- Preț: 40-50 lei, în funcție de versiune, site și producător/distribuitor.
- Ce conține: un bucătar gras, cu un deget în sus, un blat de pizza care se pune pe degetul bucătarului, un zar cu simboluri și o punguliță cu piese în formă de felii de salam, ardei gras, ciuperci și roșii.
Mecanismul de joc este simplu, ceea ce e bine pentru copiii de 3 ani: jucătorul al cărui rând este dă cu zarul și apoi încearcă să pună pe pizza piesa indicată de zar (o felie de salam, de roșie etc), cu grijă mare, să nu cadă nimic de pe blat.
Jocul chiar ar fi excelent dacă ar exista un minim de aderență între materialul din care este făcut blatul și materialul din care sunt făcute piesele (feliile de salam, ardei gras, ciuperci și roșii). Dar plasticul din care sunt făcute este foarte alunecos și nici un adult nu poate balansa blatul suficient de bine încât jocul să treacă de prima rundă.
Nu am reușit în niciun fel să facem un joc complet, decât după ce am pus pizza direct pe masă, iar bucătarul a rămas alături, cu degetul în sus.
Prin urmare, deși jocul ar putea fi foarte distractiv și i-ar putea ține o vreme amuzați și ocupați pe cei care îl joacă, problema aderenței materialelor între ele îl face foarte greu de jucat. La asta se adaugă faptul că totul stă într-un echilibru extrem de instabil pe degetul bucătarului, ceea ce face ca eșecurile să fie mult prea dese: blatul se răstoarnă prea repede, piesele alunecă, totul cade imediat.
Destul de frustrant, mai ales dacă cei care îl joacă sunt copii cu toleranță redusă la frustrare, sau dintre cei care cedează repede dacă nu le reușește ceva.
O variantă la care ne-am gândit este să încercăm să aplicăm pe suprafața blatului de pizza niște puncte aderente (cu lipici cu sclipici, din cel care se usucă la aer și rămâne un pic în relief). Revenim cu update dacă metoda noastră funcționează: așa am adăuga și un pic de lucru manual la dezvoltarea atenției și îndemânării celor mici!
