vineri, februarie 23, 2024
Home > Copii > Motanul Încălțat – Teatru la Happy Cinema

Motanul Încălțat – Teatru la Happy Cinema

Piesa de teatru Motanul Încălțat se joacă la Happy Cinema București din Liberty Center duminică, 19 februarie, de la 11:30.

Spectacolul redă cu fidelitate întâmplările pline de haz şi umor prin care trec mezinul neîndreptăţit de soartă şi năzdrăvanul său motan, în drumul lor spre bogãţie şi fericire. Adresată copiilor de toate vârstele, piesa este un spectacol interactiv ce îmbină jocul actorilor cu teatrul umbrelor, iar momentele de interacțiune sunt gândite special pentru micii spectatori. Ei au astfel ocazia de a participa activ la desfășurarea acțiunii piesei, ajutându-l pe Motanul Încălțat să-şi ducă planul la îndeplinire. „Copiii vor merge alături de actori într-o călatorie plină de peripeţii şi vor învăţa că bogăţia sufletului este cel mai important lucru”, afirmă producătorii.

Din distribuție fac parte tinerii actori Alexandru Măndoiu și  Alin Călinescu, scenografia îi aparține lui Andrei Bucătari, iar regia spectacolului este semnată de Laurențiu Tudor.

Costul unui bilet pentru copii este de 15 lei, iar pentru adulți este de 20 lei. Biletele se pot achiziționa de la casele de bilete ale cinematografului sau online pe site-ul Cinemagia.  Grupurile au parte de oferte speciale, la preț redus, iar pentru detalii și rezervări este disponibil numărul de telefon 0777 556 976.

Localizare: Șoseaua Progresului 151-171, Sector, 5, Bucuresti (în incinta Liberty Center, la 10 minute de Piata Unirii; tramvaie: 1, 8, 11, 23, 25, 32, 47; autobuze: 117, 173, 220; parcare gratuită)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te rugăm să citești politica de confidențialitate și cookies, iar dacă ești de acord și accepți să primești comunicări pe e-mail de la FixAsa.ro, inclusiv comunicări comerciale, te rugăm bifează mai jos: