Așa-i că în ultima vreme, în afară de ocazionalele concerte, câte un cinema și ieșiri cu prietenii la un local oarecare care vă place tuturor, nu prea mai ai alte idei pentru petrecut timpul liber? Ei bine, dacă nu e ziua ta și deci nu ai teoretic motiv de chemat prietenii la petrecere, iată cum poți să găsești totuși prilej de frecat menta în gașcă (pentru că treaba asta cu socializarea este dovedit științific că este sănătoasă): organizează…
Game of Thrones watch party!
Noul sezon (și ultimul) din Game of Thrones o să apară în doar câteva zile și unii dintre prietenii tăi mor de nerăbdare, iar alții mormăie că s-au săturat (dar în secret vor să afle cum se termină toată tărășenia). Ai trei variante.
1. Hardcore fans Game of Thrones watch party
Dacă ești și tu și sunt și ei genul fără umor la filme mult așteptate, îi chemi doar pe cei care știi că vor urmări ecranul TV-ului cu sufletul la gură pentru că, oricum veți comenta toți după ce e gata și vă lasă primul episod cu și mai multe întrebări decât înainte. În această situație vă propunem o abordare fastuoasă, tematică, și o organizare specială: pregătiți din vreme festinul și puneți la cuptor ceva bun după o rețetă din carte (Site-ul InnAtTheCrossroads.com este fabulos pentru idei), în pahare vin vesel (nu neapărat din Dorne) sau bere, ca la Zid, și petreceți ca Baratheon înainte să-l dovedească mistrețul. Faceți apoi planuri pentru tema culinară a următorului episod și bucurați-vă de fiecare până la sfârșit.
2. Chill People Game of Thrones watch party
Dacă și tu, și prietenii tăi aveți o abordare a serialului ăstuia fără pasiuni care pot să vă strice zenul în mijlocul unei intrigi țesute de Varys, vă adunați la fel de casual, fiecare cu ce are chef să mănânce și să bea, vă faceți comozi și comentați tot la câteva minute fazele mai interesante din episod. La final, scormoniți HBO-ul Go sau Netflixul după încă ceva de văzut sau puneți muzică și transformați seara într-o petrecere de-a binelea. Partea cea mai bună e că săptămâna care vine se poate repeta și tot așa, până se termină Game of Thrones și poate găsiți altceva bun de văzut în gașcă și iese din asta un obicei.
3. War Zone Game of Thrones watch party
Dacă ai vreo oarecare asemănare cu Prințul / Regele Joffrey, poți combina prietenii care vor liniște perfectă în timpul episodului cu cei care trăncăne, fac mișto și comentează nonstop. Pune pe masă tot ce ai de băut prin casă și ascunde tigăile, cuțitele și orice obiecte care pot să se transforme în obsidian, oțel de Valyria și alte arme periculoase, pentru că o să te distrezi. Dacă mai ai și alți prieteni cu suflet la fel de negru, nu uita să le pui la dispoziție popcorn și semințe. Ideea e că nu Game of Thrones va fi cel mai interesant lucru de privit în seara respectivă. Totuși, pregătește-te să primești de ziua ta felurite cadouri de genul: mingiuță cu scorpion, vin de 7 lei litrul și altele asemenea. Ah, și ar fi păcat, pentru că data următoare o să te uiți la Game of Thrones singur/ă.
Acum, că ți-am dat ideea, spring is coming. Spor la organizat!