miercuri, ianuarie 15, 2025
Home > Reteta > Sote de ciuperci cu mămăligă

Sote de ciuperci cu mămăligă

Noi românii ne-am obișnuit să mâncăm mămăliga cu smântână și brânză sau cu sarmale, însă în bucătăria internațională polenta (denumirea în engleză a mămăligii) este văzută ca o garnitură foarte sănătoasă, cu mai puține calorii decât pâinea sau cartofii, pe care bucătarii vegani o apreciază în mod deosebit.

Pentru cei care au poftă de mămăligă dar nu vor să o asocieze cu diverse alte alimente care îngrașă, am pregătit o variantă mai convenabilă a tocăniței de ciuperci – este gata imediat, e hipocalorică, sănătoasă și delicioasă. Astfel, vom pregăti un sote de ciuperci cu pătrunjel proaspăt și vom avea grijă cum îl preparăm, pentru a obține niște ciuperci rumenite frumos, gustoase și care să nu-și lase toată apa în tigaie.

Fiind o rețetă vegană, poate fi inclusă și în meniurile de post.

Imprima reteta
Sote de ciuperci cu mămăligă
Pentru cei cărora le place mămăliga dar o preferă alături de alimente mai sănătoase am pregătit varianta mai ușoară, vegană a tocăniței de ciuperci – cu mai puține calorii și foarte gustoasă.
Timp de preparare 30 minute
Portii
persoane
Ingrediente
Timp de preparare 30 minute
Portii
persoane
Ingrediente
Etape
  1. Mai întâi se curăță ciupercile proaspete cu o periuță și un șervețel uscat, pentru a îndepărta resturile de pământ de pe ele. Este foarte important să nu fie spălate cu apă - ciupercile sunt ca un burete și absorb imediat apa, pe care apoi o eliberează în tigaie, ceea ce va înmuia tot preparatul.
  2. Dacă sunt prea mari, ciupercile vor trebui tăiate pe jumătate sau în sferturi.
  3. Într-o tigaie mare se va pune puțin ulei la încălzit și apoi se vor perpeli ciupercile, fără a aglomera tigaia. Este preferabil să se prăjească în câteva tranșe decât să fie umplută tigaia din prima cu prea multe ciuperci, care nu pot fi prăjite bine pe toate părțile și care nu pot fi amestecate fără să scape câteva pe lângă.
  4. Ciupercile se iau de pe foc atunci când devin rumene iar uleiul în exces se curăță într-un castron cu șervețele absorbante (puteți pune șervețelele pe mai multe straturi).
  5. După ce se îndepărtează șervețelele absorbante, ciupercile se vor amesteca în castron cu un praf de sare și un praf de piper. Puteți adăuga pătrunjelul tăiat mărunt acum sau îl puteți servi separat la final.
  6. Într-o altă cratiță se pune la fiert pe un foc potrivit mălaiul, un praf de sare și apa. Se amestecă folosind o lingură de lemn pentru 10 minute (sau până când scade apa și lingura stă dreaptă în mămăligă).
  7. Mămăliga se va servi împreună cu ciupercile. Sugestia de prezentare ar fi ca ciupercile să fie puse în centrul farfuriei, peste mămăligă, într-o zonă tasată cu lingura.
Partajeaza reteta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te rugăm să citești politica de confidențialitate și cookies, iar dacă ești de acord și accepți să primești comunicări pe e-mail de la FixAsa.ro, inclusiv comunicări comerciale, te rugăm bifează mai jos: